Am avut un vis care m-a cutremurat. Un vis care-mi reflecta starea de tristete. M-am visat intr-un hol asteptand sa intru la curs. Eram cu colegii mei de facultate si eram derutat ca nu stiam orarul. Imi doream foarte mult sa stiu orarul sa pot intra si eu in sala de curs alaturi de colegi. Alaturi de ei sa glumesc si sa fac misto. Asteptand acolo pe hol, din sala de curs iese o fosta colega de liceu, care vine si-mi da orarul.
Culmea aceasta colega de liceu era o tocilara cu care nu m-am suportat pe vremuri. Vine sa-mi dea orarul si vine asa de aproape si o sarut. A fost ceva foarte fierbinte. Trebuie sa recunoc ca-mi placea cum arata totusi din liceu. Pacat ca parintii (de nu stiu ce religie) i-au futut creierul. Mi-a dat orarul si eram foarte bucuros.
Era o ora care eu o apreciam mult cand eram la scoala, liceu respectiv facultate. O ora care si acum o apreciez. Acea ora de amiaza in jur de ora 6 cand incepe sa se intunece usor si lumea are o oboseala “sprintena”. Este pusa pe gluma si este mai deschisa comunicarii sincere. Mai receptiva si mai datatoare de dragoste. Tot timpul am apreciat orele de inserare alaturi de colegi si prieteni dupa o zi de activitate.
Revenind, eram acolo si ma simteam usor trist ca parca stiam ca nu sunt acolo, ca se va termina curand. Ca nu pot intra pe acea usa. Si asa s-a si intamplat cand trebuia sa intru incet incet ma trezesc, acea imagine departandu-se si mai mult si devenind in realitatea rece o iluzie.
O iluzie si o dorinta ramasa in aer.. spre care-mi intind mana dar nu o pot cuprinde.
Deci pana la urma a fost un cosmar?